despre prietenie

am trecut prin destule incercari in viata si de cele mai multe ori am primit ajutor de la persoanele de la care asteptam cel mai putin sa o faca... adica de la straini. de multe ori m-am gandit daca prin prietenie se intelege musai si faptul ca presupune si ajutorul persoanei care iti este prieten/a cand acesta se afla intr-un moment mai greu al vietii. sau prieten poate fi si cineva care nu are o reactie atat de rapida de a te ajuta cand ti-e greu sau nu considera ca ai nevoie de ajutorul sau sau este o persoana mai retrasa care nu se implica de obicei.
poate este gresit cum gandesc, dar desi pentru multi prietenia presupune mult mai mult eu ii consider prieteni si pe acei care mi-au intins o mana la greu si au fost trecatori prin viata mea, neramanand in contact permanent.
cine este mai prieten, cel care iti sta alaturi zi de zi, cu care te frecventezi des, mergi la cinema sau teatru sau in vacante sau la evenimente din familie etc. sau acela care ti-a sarit in ajutor, din neant, cand te asteptai mai putin si te-a scos, total dezinteresat, dintr-o situatie dificila?
Mai sunt si persoane care ajuta voluntar, dar care, desi nu spun, nu o fac din prietenie, au un interes ascuns sau asteapta ceva in schimb, mai devreme sau mai tarziu. si cand observa ca nu au primit ce au urmarit, se razbuna prosteste, copilareste, nu stiu sa se bucure de rezultatul ajutorului lor asupra celui careia i l-au dat.
In opinia mea, prietenia izvoraste din dezinteres, onestitate, voluntariat si mai ales cred, ca daca pot ajuta pe cineva care are nevoie de mine la un moment dat, atunci o fac fara sa astept nimic in schimb. si daca persoana pe care am ajutat-o isi aminteste vreodata de gestul meu, atunci ma onoreaza, iar daca nu, nu o scot din lista de prieteni, pentru ca poate a avut motivele ei/lui sa o faca. Asta nu inseamna neaparat ca a uitat gestul meu si ca ii sunt indiferenta, ci ca poate nu a venit momentul sa imi multumeasca sau sa imi intoarca gestul , intr-o dovada de prietenie. Nu poti tine prietenii langa tine, ca si cainele in lant. Daca vor, iti sunt aproape, daca nu, inseamna ca nu ii meriti, poate :)
Dezamagirile vin de obicei cand asteptarile sunt prea mari in privinta cuiva. Asa ca am invatat sa iau lucrurile asa cum sunt si sa nu  mai descos firul in patru si sa analizez ceva ce nu e de analizat. Urasc acele persoane care nu au altceva de facut decat sa vaneze greselile altora. Viata e frumoasa, merita traita, e atat de scurta si sunt atatea de facut, de ce ne-am pierde timpul analizandu-i pe altii cand noi insine am putea scrie istorie :)
imi iubesc prietenii, putini, pe care ii am si nu astept nimic in schimb. toate la vremea lor. am avut si dezamagiri dar care nu au venit din faptul ca m-au uitat ci din faptul ca le-am cerut ajutorul cand am fost la greu si s-au eschivat... nu i-am taiat de pe lista mea, dar astept sa transforme dezamagirea in incantare :)
cum spunea Scarlett O'Hara - la asta ma voi gandi maine. si maine e o zi...

maxima zilei

"Fa ceea ce iti spune inima ca este corect sa faci. Pentru ca oricum vei fi criticat. Vei fi condamnat indiferent de ce vei face." - Eleanor Roosevelt

suntem programati sa spunem NU?

la indemnul unui prieten, cu care m-am conversat recent, voi incerca sa imi spun parerea despre tendinta pe care o au multi de a spune nu, provocarilor, "furtunilor" vietii, in incercarea permanenta de a cauta echilibrul.

Oare asa am fost programati de mici, sa ne ferim de primejdiile ce ne-a putea paste daca alegem calea mai riscanta, vezi: nu te sui pe scaun ca ai sa cazi, nu te juca cu cutitul pentru ca te vei taia, nu te juca cu chibriturile ca poti da foc casei, nu ai voie sa faci asta, aia si cealalta etc. Oare prin dorinta lor de a ne feri de primejdii, parintii nostri ne-au fost fara sa vrea, cei mai potrivnici dusmani in lupta noastra cu necunoscutul? Oare ce s-ar intampla daca ti-ai lasa copilul sa descopere singur ce e bine si ce e rau, ce e bine sa faca si ce e bine sa nu faca? Asta ar insemna ca fiecare ar apela la propria imaginatie si neavand ghidaj de niciun fel, ar decide singur ce sa faca si cum sa faca. Va imaginati ce haos ar domni pe planeta? Sau poate totul ar fi exemplar, pentru ca oamenii nu ar mai percepe primejdiile ca pe primejdii, poate ca a arunca in aer o cladire din cauza jocului cu focul ar fi perceput ca cel mai frumos joc de artificii sau sangele ce curge dintr-o taietura de cutit ar fi privit ca cel mai frumos colorant al bluzei de pijama :)
glumesc, cred ca fara a fi programata, omenirea nu ar exista. depinde de programator sa isi educe invatacelul in spiritul dorit sau potrivit.
Cred ca noi suntem facuti spre a ne cauta in permanenta echilibrul, acela dat de rutina si fapte normale.
Am trecut in viata si prin momente de "furtuna", am actionat de multe ori sub impulsul momentului, am savurat clipa, dar acestea sunt de multe ori extreme, care te fac sa tanjesti si mai mult dupa normalitate. Iti dai seama de ce ai pierdut numai dupa ce ai pierdut, asa-i? Un alt exemplu de idee preconceputa. Dar daca nu ar fi precedente, nu arfi nici idei preconcepute, nu am mai avea proverbe si zicatori, nu am mai avea repere si modele.
Te avanti in furtuna, dar furtuna nu este pentru oricine. Cei neinfricati se avanta, dar de cele mai multe ori sfarsesc innecati :(
Echilibru... parca vad o balanta, incercand sa aduca greutatea marfii de pe un taler la egalitate cu greautatile puse pe celalalt... ce depui, aia primesti....ce ciudata comparatie, abia acum realizez cat este de adevarat si logic: culegem ce semanam, primim ce platim, raspundem la intrebarea pusa.
dar sa revin la tema "impusa". de ce spunem nu. de frica esecului? poate. de teama de a calca pe un teritoriu nou,necunoscut? poate. din obisnuinta? poate. pentru ca am trecut prin filtrul mintii optiunile pe care le avem si consideram ca a zice da ne dezavantajeaza. poate.
Tot acel bun prieten care m-a indemnat sa scriu despre asta, imi spune ca masoara de zece ori si taie o data. tocmai asta inseamna a fi precaut, a fi in permanenta cautarea a echilibrului, e evita "furtunile" sau supararile pricinuite de actiunea de a masura doar o data.
cand am conceput acest eseu m-am gandit nu neaparat la mine, ci la majoritatea omenirii, pentru care cuvantul normalitate tinde sa se transforme in echilibru. Fiecare are modul sau de a percepe acest echilibru si factorii care contribuie la instalarea echilibrului sunt diferiti de la o persoana la alta. Uneori ceea ce numesc eu o furtuna pentru mine, poate fi ceva normal pentru interlocutorul meu sau pentru o terta persoana care trece prin aceeasi situatie.
in opinia mea, totul se reduce la perceptie. suntem ceea ce percep ceilalti despre noi. traim in comunitate si este imposibil sa ne alcatuim singuri portretul. suntem fara voie obiectul de perceptie al celor ce ne inconjoara si ne formam personalitatea in mediul in care traim, inconjurati de valori sau non-valori ce ne apreciaza :)
se spune despre cei ce nu au curaj sa se arunce in valtoare ca sunt lasi. Pana nu treci prin situatia celui pe care il acuzi, este mai bine sa nu ridici piatra!
priveste lumea prin ochii lui si vei avea o alta perceptie. legea perceptiei... cine a inventat-o a salvat omenirea de la sabloane. pe curand

my flower power daughter :)

Al treilea carucior al Dariei poate are mai mult noroc. Se pare ca primele doua nu i s-au potrivit, fiind albastre, de baietei :)

Primul mi-a fost furat din scara blocului, la nici o luna dupa ce am nascut. L-am gasit apoi langa o biserica. In el trona un baietel tiganus de 3 luni, iar tatal sau se jura cu "mancati-as doamna" ca nu l-a furat el, ci ca l-a cumparat cu 50 lei de la un aurolac. I-am spus ca era un carut de 500 Euro si cred ca in mintea lui a facut calculul imediat cu cat il poate revinde :))) i-am urat sanatate si m-am intors acasa cu cel de-al doilea carut cumparat din Obor, cu 250 lei. Al doilea carut a fost sa fie tot albastru si de prima data Daria a dat semne ca nu se simte prea bine in el, dar investitia a fost minima, de frica hotilor. Pana acum doua zile toate bune si fumoase. Duminica dimineata, am iesit sa-mi beau cafeaua si sa o plimb pe Daria putin in curtea blocului. Apoi am lasat caruciorul afara, deja ma obisnuisem cu noua casa si ma linistisem in privinta hotilor, afara nu era tipenie de om, era duminica la pranz :) Am intrat in casa, la masa, iar carutul l-am lasat afara, sub geamul de la bucatarie. Dupa doua ore, am iesit sa ne relazam dupa masa. Carutul facuse aripi :))))!!!! Asa ca imediat fuga pe la hypermarketurile deschise, sa iau altul. Dar peste tot erau numai albastre. Mi-am spus: NU albastru! Si iar fuga luni la Obor si iata-ne cu flower power-ul acesta, pe care Daria se pare ca il agreaza foarte tare. M-am gandit la melodia lui Katie Melua - Two Bare Feet, se pare ca de atat ai nevoie sa fii fericit. Ea e foarte fericita in noul ei carut de 195 lei. Sic!

Katie Melua - Two Bare Feet