fluturi

se uita pe fereastra, fara o tinta precisa. ploua. erau ultimele zile de toamna. simtea ca o sufoca aerul din casa si iesi pe terasa.
frunzele zburdau fericite intr-un alai miscat de vant si era atat de frig incat simti cum i se taie respiratia. statu asa o vreme. una parca semana cu un fluture.
in zborul ei ii atinse obrazul. simti atingerea uda, ca pe o mangaiere si gandul ei se indrepta spre copilarie... ce fericita era cand gasea cate un fluture asezat pe frunza unei plante. fugea prin toata gradina sa il poata prinde. si pentru ca invatase la scoala ca fluturii traiesc doar o zi, ii strivea in plamele ei mici si apoi ii ingropa in locul special din gradina, destinat comorilor. asa, sa ramana pentru vesnicie. sapa o mica gropita, cat sa intre in ea o bucata mica din staniolul unei ciocolate, modelate sub forma de caus, apoi aseza fluturele usor, fara sa il striveasca. apoi cauta un ciob de geam si il aseza peste fluture, sa poata admira in fiecare zi comoara....
era ora ceaiului, intra in casa. de-atunci facuse o pasiune pentru fluturi. mai tarziu intelese ca simbolizeaza de fapt libertatea, bucuria... era in sfarsit fericita. aparu zambitoare in salonul de ceai si prietena sa, venita in vizita, nu putu sa nu remarce schimbarea. o intreba:
Eliza, s-a intamplat ceva?
ea se intinse dupa ceasca de ceai si o privi strengareste:
nu, ce sa se intample? Au inviat fluturii!